În zona Făgetului, în frumosul amfiteatru înscris de dealurile ce străjuiesc această depresiune se află, alături de izvoarele termale ce au fost prilej de vindecare a bolilor locuitorilor zonei încă din vechime, mănăstirea Izvorul (lui) Miron sau „Balta caldă” cum i s-a încetăţenit numele în rândul localnicilor.

      În 2/15 iulie 1911 episcopul Caransebeşului şi viitorul prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, P.S. Elie Miron Cristea, fiind sosit la Făget pentru sfinţirea picturii bisericii din oraş, în zilele următoare face o vizită unei mari părţi  din parohiile protopopiatului. În vizita sa din 10/23 iulie ajunge şi la „Balta caldă”, unde în urma unei Liturghii săvârşite acolo, la scurt timp se ia iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Iniţiativa a venit din partea P.S. Miron Cristea  care a fost uimit de frumuseţea locului.

      Se pare însă că hotărârea de a ridica în acest loc cu izvoare calde un aşezământ monahal îşi are rădăcinile mult mai adânc în istorie. Conform tradiţiei, păstrată printre localnici, pe locul actualei mănăstiri ar fi existat o sihăstrie în îndepărtate vremuri, când conducătorii districtelor din cursul superior al râului Bega (Begheiului) ar fi deţinut funcţii importante şi ar fi avut o influenţă mare în rândul ţăranilor şi al conducătorilor.Documentele nu o mai păstrează în memoria lor aşa cum au fost uiatate şi alte aşezăminte creştine mai vechi. Dar pelerinajele ce s-au făcut la „Balta caldă” pentru vindecarea trupului se mai fac şi astăzi, vindecându-se şi sufletul prin venirea la izvorul mănăstirii care este Sf. Liturghie şi viaţa duhovnicească ce se desfăşoară în acest aşezământ monahal.

      Aşezat pe malul stâng al râului Saşa şi încadrată de localităţile Coşava, Curtea, Româneşti şi Homojdia, mănăstirea Izvorul Miron se dovedeşte, prin săpăturile arheologice efectuate în această zonă, a se afla pe cele mai vechi urme de viaţă umană ce se găsesc în partea de nord vest a Banatului, urme ce dovedesc prezenţa omului în aceste locuri încă din paleolitic.

      Conform  documentelor păstrate în arhiva parohiei Făget, primele donaţii pentru mănăstire s-au făcut în 20 iulie 1911, constând din importante sume de bani provenite atât din partea episcopului Miron Cristea, cât şi din partea credincioşilor şi a parohiilor din zona Făgetului.  Donaţia de terenuri în locul actualei mănăstiri a fost făcută de surorile Maria şi Suzana Glava din Româneşti, dar şi din partea parohiei Româneşti, însumând un total de 2 jugăre de  pământ pentru construirea mănăstirii. Terenul donat de parohie a fost făcut prin schimbul acesteia cu cei care aveau teren în zona hotărâtă pentru ridicarea mănăstirii şi care nu voiau nici să-l doneze dar nici să-l vândă. Aşa s-a ajuns la un compromis efectuându-se schimbul de teren între parohie şi foştii proprietari ai terenului.

      Piatra de temelie a fost pusă în anul 1912, iar lucrările de zidărie au început în anul următor. Nu se cunoaşte arhitectul după al cărui plan s-a ridicat biserica, dar se ştie că lucrarea a fost încredinţată lui Bacso G. din Făget în urma unui avans de 1 000 coroane. Lucrările au evoluat repede, dar din cauza războiului care începuse nu s-a mai putut sfinţii la data hotărâtă iniţial. Clădirea chiliilor a fost finalizată în 1913, locuinţă ce a fost folosită iniţial pentru adăpostirea meşterilor, iar lucrările de zidărie ale bisericii s-au finalizat în anul 1915.

      Până în 1931 serviciile religioase ale mănăstirii erau oficiate de către preoţii din protopopiatul Făget. În acest an în data de 20 iulie s-a sfinţit biserica mănăstirii de către Romul G. Ancuşa – delegat arhieresc – primind hramul Sf. Ilie Tesviteanul. Odată cu sfinţirea bisericii şi cu hirotonirea lui  Roman Oprişoni ca ieromonah la mănăstirea „Balta caldă” putem spune că în acest loc a început existenţa vieţii monahale. Din păcate între anii 1960-1977, datorită regimului politic, mănăstirea nu a mai avut personal monahal, fiind administrată de mirenii din satele din jur, dintre care s-a păstrat numele lui Iosif Dragoş din Româneşti.

      Pe parcursul timpului biserica a suportat o serie de reparaţii care s-au efectuat la cele două turnuri prin învelirea acestora cu tablă. S-au mai efectuat reparaţii la acoperiş, s-a refăcut tencuiala exterioară, iar pridvorul a fost înfrumuseţat printr-o bogată ornamentaţie a pereţilor, a coloanelor şi a uşilor de intrare. În 1984 are loc o altă serie de renovări de întreţinere a exteriorului – soclul, treptele şi trotuarul de piatră din jurul bisericii. În anul 1987 s-a amenajat un paraclis căruia i s-a dat hramul Sf. Ioan Botezătorul, pentru a se oficia în el serviciile religioase din timpul iernii.

      La sfârşitul lucrărilor de renovare şi pictare a bisericii, cele din urmă fiind finalizate încă din 1981, acesta s-a sfinţit în data de 20 iulie 1987 de către I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. De asemenea în 1990 prin strădania sculptorului Ioan Foşălău din localitatea Vânători, judeţul Neamţ, s-a executat mobilierul interior al bisericii, ce cuprinde scaunele şi strănile lucrate în lemn de stejar. În 1991 s-a amenajat un foişor de vară ce servea drept paraclis la hramul bisericii, în rest având destinaţia de salon pentru conferinţe şi dezbateri pe teme religioase.

      Amenajarea izvoarelor termale s-a început încă de dinaintea anului 1943, iniţial dorindu-se pregătirea lor ca bazine de baie, însă ulterior li s-a schimbat destinaţia, înainte de a fi folosite, devenind o sursă de frumuseţe şi fineţe estetică prin peştii şi nuferii cu care au fost populate, şi au rămas cu scop decorativ până astăzi, fiind o atracţie  deosebită a mănăstirii. În 1944 a funcţionat în cadrul mănăstirii un atelier de sculptură condus de ieromonahul Ieronim Balintoni.

      În 1993 se inaugurează muzeul mănăstirii cu titulatura de „Colecţia de obiecte bisericeşti” conţinând icoane pe tablă, pe lemn, pe sticlă, toate zugrăvite de pictori anonimi din sec. XX. Mai conţine cărţi vechi dintre care amintim Catehismul cel Mare, Blaj, 1786, Molitvelnicul, Râmnic, 1782, PsaltireaProrocului şi Împăratului David, Buda, 1817 şi un Pateric, Bucureşti, 1828.

      Primii vieţuitori ai mănăstirii au fost Tarasie Marcu din Lipova – sub a cărui nume în cadrul mănăstirii a fost înfiinţată o fundaţie postmortem – şi Patrichie Benga, venit de la mănăstirea Cernica, originar din Sinteşti, ambii decedaţi în 1923. Primul ieromonah, slujitor al  mănăstirii, a fost Roman Oprişoni, fiind şi primul înmormântat la această mănăstire. Numele lui apare pe primul clopot donat mănăstirii. Este urmat de ieromonahul Visarion Sintescu, în timpul căruia Vasile Glava din Breazova devine primul monah cu metanie în această mănăstire.

      Mai departe conducerea stăreţiei este încredinţată lui Valerian Jic, Ieronim Balintoni, din nou lui Valerian Jic, urmând Timotei Iftimie, Eftimie Constantin, Gherasim Moisescu, Vasile Glava, Dumitru Tudose, Alexandru Costache, Antonie Teodorescu, din nou Ieronim Balintoni care a sculptat în atelierul mănăstirii, iconostasul acesteia, iconostasul bisericii Sf. Nicolae din Braşov în anul 1944, iconostasul de la mănăstirea Hodoş-Bodrog, al aşezământului monahal românesc de la Ierusalim, precum şi iconostasele altor biserici.  În atelier alături de Ieronim Balintoni, s-a iniţiat în arta sculpturii şi ucenicul acestuia Gherasim Moisescu, ce a sculptat pe cheltuiala lui iconostasul mănăstirii Timişeni, iar din 1985 stareţ a fost Olivian Bindiu.

      Mănăstirea are un număr de cinci clopote în majoritate primite din donaţii. Primul clopot are o greutate de 100 kg şi a fost  cumpărat la Mănăstirea Izvorul Miron de primii monahi ai acesteia, păstrând inscripţia „Acest clopot s-a cumpărat la Sf. Mănăstire Izvoru Miron de primul ieromonah Patricie Benga şi ca ajutor. Roman Oprişoni monah superior. 1029 iunie 1 N. 4769”. Al doilea clopot are o greutate de 400 kg şi este o donaţie a unor credincioşi de la o biserică din Germania. Pe el se păstrează înscris anul „1948 Regina Pacis ora pro nobis” alături de care se află imprimată imaginea Fecioarei Maria Regină  stând în picioare cu pruncul în braţe lângă care se află imprimată şi emblema fabricii unde s-a turnat. Al treilea clopot are o greutate de 400 kg şi are imprimată inscripţia „Din partea Domnului Adrian Năstase Prim ministrul României 2001..”. Al patrulea clopot are o greutate de 500 kg şi păstrează inscripţia: „Din partea Domnului Ion Iliescu Preşedintele României septembrie 2001.”. În fine, ultimul clopot are o greutate de 200 kg şi are inscripţia: „Donat fam. Bojin Titu, Maria, Ovidiu, Adrian si Emilian. Pr. Stareţ Constantin Timiş. Turnat la Ing. Nicuşan D. Tg-Mureş 2002”.

      La puţin timp de la revoluţia din 1989, la conducerea mănăstirii vine ieromonahul Lucian Mic ce a devenit ulterior Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, iar din 2006 Episcopul Caransebeşului. Odată cu venirea noului stareţ întreaga viaţă a mănăstirii a fost revigorată. Find un călugăr ce a depăşit cu mult pe predecesorii săi prin râvna şi devotamentul de care a dat dovadă, nici roadele muncii lui nu s-au lăsat aşteptate. De asemenea prin faptul că la renovarea, restaurarea şi modernizarea mănăstirii viitorul episcop a contribuit personal cu sume imporatante de bani, îl putem considera un al doilea ctitor după patriarhul Miron Cristea.

      Aşadar „Balta Caldă” este unica mănăstire din Arhiepiscopia Timişoarei care are ca şi ctitori un patriarh şi un episcop. Activitatea intensă avută de noul stareţ s-a concretizat printr-o reconstrucţie totală a mănăstirii amenajându-se spaţii pentru chilii, stăreţie, bucătărie, sală de mese, un frumos paraclis de iarnă, un foişor de vară cu funcţia de paraclis, aşezat în curtea mănăstirii, ridicarea de numeroase anexe precum şi amenajarea bazinelor cu nuferi şi crearea unui altuia nou. Şi pentru ca incinta mănăstirii să fie în armonie cu frumuseţea naturii ce înconjoară mănăstirea, s-a amenajat în incinta acesteia un frumos părculeţ cu pomi şi flori.

      După plecarea viitorului Episcop, la conducerea mănăstirii vine ieromonahul Timiş Constantin care nu pregetă nici el să îşi aducă aportul la toate câte s-au făcut până la el. Astfel, prin purtarea de grijă a noului stareţ se continuă lucrările de amenajare a mănăstirii care în prezent este una dintre cele mai frumoase din vestul ţării, meritându-şi pe bună dreptate numele de Voroneţul Banatului. Cu siguranţă că oricare creştin care va veni aici va găsi o oază spirituală unde să îşi poată odihni sufletul în lumina şi harul Sfântului Duh.